grigoregri1980

Ești pasionat(ă) de deserturi, ai atenție la detalii și îți place să aduci zâmbete prin dulciurile tale? Atunci te vrem în echipa noastră! Locație: Focșani, Contact: 0745 845 222 Cerințe: Experiență în cofetărie (de preferat, dar nu obligatorie – pasiunea contează!) Creativitate și simț estetic Seriozitate, curățenie și dorință de perfecționare Oferim: Mediu de lucru plăcut și curat Program stabil Salariu motivant Posibilitate de dezvoltare profesională Vrei să creezi prăjituri care încântă simțurile? Sună-ne la 0745 845 222 și hai să vorbim! Vrei să fie mai formal, mai prietenos, sau poate cu un aer mai modern/urban? Pot adapta stilul cum vrei.

Tudore, ca asa deduc ca te numesti.. 👽 ce-ai zis aici e foarte bine punctat — atinge exact esența teoriei echității din psihologia muncii și motivației, mai ales cum a fost formulată de John Stacey Adams. Adams spune că oamenii își compară raportul dintre contribuții (efort, timp, abilități) și recompense (salariu, recunoaștere, avantaje) cu raportul perceput al altora. Când apare un dezechilibru, apare și sentimentul de inechitate, care afectează motivația. Ce-ai subliniat tu e foarte fin: Ne gândim de obicei la inechitate ca fiind „dau prea mult și primesc prea puțin”. Dar și inversul — „primesc prea mult față de cât ofer” — poate crea disconfort. Asta duce la: vinovăție presiune socială și, cum ziceai, dorința de a echilibra situația prin muncă mai intensă sau mai multă implicare. Interesant e că nu toți reacționează la fel: unii încearcă să restabilească echilibrul, alții ignoră dezechilibrul sau chiar îl exploatează (mai ales dacă simt că-l „merită”). Îți lansez o întrebare: Crezi că genul ăsta de „vinovăție motivațională” e sustenabil pe termen lung? Sau duce la epuizare?

E o întrebare bună și destul de spinoasă, pentru că depinde mult de context: domeniu, cultura organizațională, volumul de muncă, dar și de cum sunt tratați angajații în general. Dacă e ocazional și bine recompensat: Nu e chiar o tragedie. Uneori apar situații excepționale — deadline-uri urgente, proiecte speciale, inventare, etc. Dacă firma compensează cu timp liber în altă zi, plată suplimentară sau bonusuri, și nu devine o obișnuință, poate fi acceptabil. Dacă devine regulă, fără beneficii: Aici deja lucrurile se strică. Angajații nu sunt roboți. Fără un echilibru clar între muncă și viață personală, randamentul scade, oamenii se frustrează, apar burnout-ul și lipsa de loialitate. Iar pe termen lung, firma pierde mai mult decât câștigă. Un alt aspect: Unele companii maschează slaba organizare sau lipsa de personal sub ideea de "dedicare" și cer angajaților să lucreze și sâmbăta ca o regulă, nu o excepție. Asta e o mare red flag. Tu ce părere ai? Ai pățit sau știi pe cineva în situația asta?