magdacaloianu

Sa fac mai putine lucruri zilnic. Sa imi negociez timpul pe care il petrec intr-un proiect. Sa am timp sa ma uit pe pereti. Sa merg la o plimbare intr-o pauza. Sa lucrez dintr-o cafenea. Sa ma opresc cand ma dor ochii de la monitor. Sa petrec mai mult timp cu oamenii pe care ii iubesc. Sa am seri cu mine in care nu fac absolut nimic important. Sa vad cu adevarat oamenii pe langa care trec pe strada. Sa spun “buna ziua” si “cum e ziua dumneavoastra?” vanzatoarei de la Mega. Sa ma deschid pentru ca si oamenii sa ma vada pe mine. Sa fiu curioasa despre oamenii cu care ma intalnesc la coada la paine sau cu care locuiesc in bloc. Sa ma retrag din lume din cand in cand, sa nu fiu disponibila ore bune zilnic sau plec perioade mai lungi de timp doar ca sa schimb peisajul nu este un capriciu, ci mai degraba o conditie ca sa fiu fericita. Spatiul, linistea pe care le lasi sa se aseze, aduc o cu totul alta perspectiva. In decembrie, cand am fost in Filipine, la atatea mii de km departare de Romania, am putut, in sfarsit, sa-mi vad viata intreaga si sa inteleg ce nu functiona si ce aveam de facut in continuare. Asa am decis sa-mi iau timp pentru scris. In liniste imi vin ideile, in liniste ma pot reconecta la cine am devenit. Spatiul ma ajuta sa vorbesc cu mine. Din liniste si nefacut nimic s-au nascut atatea idei marete – marul lui Newton, Evrika din cada lui Arhimede. “Time and quiet should not be luxury items”. Pentru mine sa muncesc mult, foarte mult, 8 ore pe zi, nu mai este o virtute. Poate sunt lenesa. Si eu as gandi asta, daca as fi in continuare unul dintre oamenii super-busy. Mai degraba, as spune ca aleg timpul in favoarea banilor. Imi doream inca de acum ceva ani sa scap din corporatia care ma tinea prizoniera 8 ore / zi, fara sa inteleg de ce. Si, asa cum se intampla mereu, daca iti doresti ceva suficient de mult, se si intampla. Acum, e mai important sa stiu ca pot fi flexibila cu timpul meu, ca pot sa decid cand sa muncesc si cand sa nu. Life is too short to be busy.